Aluat pentru pizza

Aluat pentru pizza – O pizza gustoasă nu constă numai în numărul mare de ingrediente, ci și de calitatea aluatului. Vreți să mâncați o pizza de casă, dar nu știți cum să preparați aluatul? Încercați această rețetă de aluat pentru o pizza savuroasă și delicioasă.

Ingrediente:
400g faină
30g drojdie de bere
1 linguriță zahăr
250 ml + 3-4 linguri apă caldă
2 linguri ulei
1/2 linguriță sare

Aluat pentru pizza

Drojdia de bere se freacă cu zahăr, peste care se adaugă 3-4 linguri de apă caldă și o lingură de făină, se lasă un sfert de oră;

Acest conținut de drojdie cu făină și zahăr, sarea, uleiul și 250 ml de apă caldă se toarnă peste restul de faină. Se frământă aluatul și se lasă la cald o jumătate de oră, să dospească;

După ce a dospit aluatul, se împarte în patru părți, se face din fiecare bucată câte un bulgăraș, se presară cu făină și se mai lasă la crescut 30 de minute;

După ce au crescut, se mai frământă o dată apoi se întind foile, se așază în tavă;
Se acoperă cu ingrediente și se coc 20-25 de minute în cuptorul încins.

Vă dorim poftă buna!

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu