Cazul Geraldine Giraud

O dispariție misterioasă

Sâmbătă 30 octombrie 2004, Geraldine Giraud, 36 ani, fiica actorului de comedie Roland Giraud se află la a doua reședință a familiei, la Postolle (Yonne), cu Katia Lherbier, 32 ani, o tânără femeie pe care o cunoaște doar de la 14 octombrie 2004 prin intermediul mătușii sale, Marie-Christine Van Kempen.

Luni, 1 noiembrie 2004, la ora 20:15, ea primește un ultim apel telefonic pe mobilul său. Va fi ultimul semn de viață dat de cele două femei.

După trei săptămâni de cercetări în van, un suspect, Jean-Pierre Treiber, 41 ani, este interpelat în Seine-et-Marne la 23 noiembrie 2005, acesta fiind în posesia cărților bancare ale tinerelor dispărute și a codurilor cartelelor. Două zile mai târziu, este pus sub arest pentru “răpire, sechestrare, furt și escrocherie” la Auxerre.

Acesta, paznic forestier, muncitor agricol sau funcționar la BTP, îndrăgostit de natură, este descris ca un bărbat discret și mai degrabă închis în sine, uneori impulsiv. Conform soției sale, el s-a schimbat, cu doi ani înainte întâlnind un nou prieten, un bărbat dubios pe care l-a calificat drept “escroc”.

Suspectul afirmă că cele două fete i-au dat cărțile lor bancare pe care le-a utilizat de mai multe ori, în special pentru cumpărături de la un supermarket. Ancheta va demonstra că, contrar spuselor sale, el nu a retras niciodată bani la 1 noiembrie, către ora 22:45, în compania uneia dintre victimele sale. înregistrarea video automatică făcută în fața distribuitorului de bilete îl arată singur ca și în timpul cumpărăturilor, la 8 noiembrie, la Pontault-Combault (Seine-et-Marne). La 30 noiembrie 2005, cercetările sunt efectuate pe o proprietate din Chatelet-en-Brie, în locul zis Saveteux, unde Jean-Pierre Treiber a lucrat ca muncitor agricol. Dar fără rezultat.

Geraldine Giraud

în timpul percheziției care are loc la el în Yonne, anchetatorii descoperă urme de sânge pe o haină de vânătoare. După testul ADN, se adeverește că acest sânge este de origine animală. în cursul audierii sale, bărbatul recunoaște că a închiriat un utilaj pentru a scoate rădăcini de copaci din grădina sa. Această declarație determină poliția de a organiza săpături în grădina proprietății sale din satul Villeneuve-sur-Yonne, unde trăiește familia lui Katia Lherbier, în apropiere de casa lui Treiber. Pe tot parcursul săpăturilor, acesta nu prezintă nicio emoție și se arată reticent de a colabora cu anchetatorii.

Descoperire macabră

La 9 decembrie 2005, lațul se strânge în jurul lui Treiber. O trusă de chei care a aparținut Geraldinei Giraud și un telefon mobil calcinat sunt descoperite în mica sa grădină de 400 m2. Examenul trusei arată că una dintre chei permite de a se pătrunde în reședința secundară a familiei Giraud de la LaPostalle și o alta de a deschide apartamentul parizian al actriței. Simultan mașina Geraldinei, un Peugeot 206 gri metalizat, este regăsită în parcarea spitalului Lariboisiere la Paris, loc unde s-au dus Jean-Pierre Treiber. în fine, seara, anchetatorii descoperă două corpuri calcinate pe fundul unui puț în apropiere de proprietatea suspectului. Rezultatele testelor ADN vor confirma că cele două corpuri sunt ale tinerelor dispărute.

Autopsia dezvăluie că “cele două corpuri nu prezintă urme de violențe sexuale și moartea nu a apărut ca urmare a loviturilor consecutive, nici a folosirii de arme albe sau a focului, ci probabil a unei asfixieri sau a unei otrăviri.”

Anchetatorii descoperă că tinerele au murit pentru că au inhalat un gaz, probabil chloropicrin, un gaz foarte toxic, foarte volatil, care este utilizat ca insecticid dar și pentru a  distruge vulpile. Treiber, continuă însă să nege orice fel de implicare în această dramă în pofida tuturor evidențelor care îl acuză. El afirmă că este victima unei răzbunări. în acest timp, el declară că le-a cunoscut pe cele două tinere la terasa unei cafenele la sfârșitul verii lui 2004. Ori cele două victime s-au întâlnit pentru prima oară la 14 octombrie 2004 la mătușa maternală a Kathiei Lherbier.

În căutarea complicilor

La 1 martie 2005, mătușa Geraldinei, Marie-Christine Van Kempen, este acuzată, deoarece în pivnița sa s-au descoperit urme de chloroform. Se știe că chloropicrina se poate decompune în chloroform… în plus, urme din această substanță sunt găsite pe hainele purtate de cele două tinere (a doua era în întregime goală), dar de asemenea pe scotchul cu care au fost otrăvite.

Doamna Van Kempen dădea la domiciliul său cursuri de cântat Kathiei Lherbier, și aceasta trăia în colocație cu ea de puțin timp.

De altfel, un vecin locuind în aceeași casă cu Marie-Christine Van Kempen a auzit țipete și zgomote surde într-o zi de la începutul lunii noiembrie 2004, chiar după dispariția celor două prietene.

Testele acustice efectuate în două rânduri (martie și aprilie 2005) în scopul de a verifica dacă este posibil de a auzi din apartamentul vecin, zgomote de diferite intensități provenind din pivniță, nu au dat nici un fel de rezultat.

La jumătatea lunii martie, panouri purtând mențiunea “ADN” sunt găsite în Yonne în apropiere de mormintele Geraldinei Giraud la La Postolle și de a Katiei Lherbier la Villeneuve-sur-Yonne.

Polițiștii sunt neliniștiți că Jean-Pierre Treiber nu le-a putut ucide pe cele două tinere, deplasându-le corpurile și să încerce să le fac să dispară fără ajutorul unuia sau a mai multor complici. Un element vine de altfel să confirme această ipoteză pentru că o rolă adeviză care a servit la imobilizarea victimelor este găsită în grădina suspectului principal. Ea poartă urmele unui ADN masculin care nu este cel al lui Jean-Pierre Treiber.

Piste false și teste ADN

La 26 mai 2005, este organizată o vastă anchetă la Sens în baruri și diferite puncte frecventate de Treiber, pentru căutarea de eventuali martori. Fără rezultat, însă.

O lună mai târziu, doamna Van Kempen este interogată din nou de poliție pentru a explica contactele telefonice pe care le-a avut în ziua de 2 noiembrie 2004 cu un bărbat, considerat ca un traficant de stupefiante, care este adus spre anchetare.

Polițiștii fac prelevări de ADN de pe o listă de 50-70 de persoane care gravitează în jurul lui Treiber. Aceste teste au drept scop de a identifica individul care și-a lăsat ADN-ul pe rola de adeziv găsită în grădina suspectului. Deocamdată, ancheta a ajuns într-un punct mort.

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu