Confuză și tristă din cauza lui

De o jumătate de an sunt cu prietenul meu francez la Paris. Ne-am logodit relativ repede, după doar trei luni. Cred sincer că m-am cam grăbit și că am acționat exclusiv sub imperiul impulsurilor.

Rapiditatea deciziei noastre a uimit pe toată lumea. Trebuie să vă spun că părinții mei nu au fost de acord și că s-au opus. Cum și ai ei. Numai că nimic nu ne putea opri și nu am ținut cont de nimeni și de nimic. Poate că aici am greșit cel mai mult, nu știu. M-am mutat la el și am trăit clipe de fericire reală, de neuitat. Nu am ce să regret.

Foto Jiri Hodan, foto simbol, sursa Wikipedia.

 

Îl iubesc mult însă de multe ori, mă cam îndoiesc de sentimentele sale. Este foarte dificil, ciudat, irascibil. În ultima vreme, s-a schimbat mult și pare de nerecunoscut. Ne certăm foarte des, chiar fără motiv. Îi place să se certe, am observat.

Când el procedează astfel, tac. Nu scot un cuvânt, mă închid în dormitor și dau muzica tare, să nu-i aud deloc țipetele, sau pur și simplu plec în oraș, hai-hui pe străzi, supărată, firește… Credeți-mă, îmi este greu să-i fac față și să-l înțeleg. Ceva îl frământă mult, nu știu ce, deoarece nu-mi spune. Evită să purtăm o discuție deschisă și lămuritoare, din păcate.

El este un familist convins și-mi cere mâna în neștire, vrea să-i devin soție. Nu știu totuși dacă mai vreau asta, la modul cum se poartă el cu mine. Oscilez. Nu vi se pare normal? Sunt confuză și tristă.

Dar în toată această nebunie, s-a petrecut ceva neașteptat: m-am îndrăgostit recent de un vecin. Este căsătorit și uite că nu mă deranjează. Cu el, pot vorbi orice, sincer și deschis, fără teamă. Ne înțelegem perfect. Și el trece printr-o criză de cuplu și nu știe exact ce să facă. Își iubește soția, dar mă iubește și pe mine (în alt mod, desigur). Ar vrea să-i fiu amantă și sunt pe cale să accept (în special dacă logodnicul meu nu va înceta cu atitudinea sa ostilă și ciudată).

Deocamdată, reflectez profund și sufăr. O prietenă mi-a făcut morală când i-am spus ce vreau să fac. Crede că-s o depravată și o infidelă. Dar sentimentele mele nu contează? A înainta spre întemeiarea unei familii presupune multă responsabilitate și un acord de ambele părți, așa cred. Am impresia că am intrat în altă dimensiune și nu vreau.

Carolina, Paris

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu