Petrecere în familie

Sunt căsătorită de doi ani cu un bărbat pe care, inițial, l-am iubit foarte mult. Credeam că nu voi putea trăi fără el și era totul pentru mine. Mă înțelegea întotdeauna și împreună formam un cuplu solid. De altfel, mai toți prietenii noștri ajunseseră să ne invidieze și ne bârfeau. Încercau prin orice modalitate de a ne despărți. Ce aveau cu noi, nu știu. Vă declar cu mâna pe inimă, solemn, că nu am făcut nimănui vreun rău.

Mă simțeam confuză și mă deranja atitudinea pe care unii o manifestau față de noi. Dintr-o dată, m-am văzut înconjurată de foarte mulți dușmani, pe care cândva îi consideram că sunt cei mai buni prieteni ai noștri. Dar așa este de multe ori viața, profund nedreaptă iar oamenii, schimbători și periculoși.

Publicdomainpictures.net, foto de Petr Kratochvil. Foto simbol.

De la început, soțul meu, Radu, mi-a cerut să locuiesc la părinții lui. Am acceptat cu mare drag, vă spun sincer. Dar în scurt timp, relația mea cu el s-a deteriorat în cel mai înalt grad. Nu mă mai suporta. În principal mama sa, care mă ura de moarte (și chiar nu știu de ce).

Soțul meu a fost lipsit de respect față de mine de multe ori (mai ales în public, de față cu rudele sale) și m-a jignit nemeritat, zic eu. Când era cu alții, prindea subit un curaj fără margini și profita de slăbiciunea mea (în public sunt foarte timidă). Cu cea mai mare nerușinare, vă rog să mă credeți.

Evident că prin atitudinea sa, absolut necontrolată, nu făcea decât să mă rănească și să mă îndepărteze de el (și pentru Dumnezeu, nu-mi doream asta). De ce? De ce a procedat într-un mod atât de absurd? Ce satisfacție putea să primească văzându-mă înjosită (și repet, pe nedrept) în fața altora? Nu l-am înțeles niciodată.

Am avut o discuție cu soțul meu, în care i-am cerut să se explice. A refuzat însă, cu încăpățânare. Ba chiar, contrar obiceiului său (când suntem împreună este un tandru și un drăguț), a început să mă acuze și să mă jignească, chiar să devină violent. Incredibil! Nu știam exact ce l-a apucat. Și credeți-mă că nu-l mai recunoșteam. Parcă devenise dintr-o dată alt om, cu care nu se mai putea nicicum discuta, din păcate. L-am întrebat:
– Ce ai cu mine, Radule? De ce te porți așa de urât??

  • Hm… nu știu…

  • Dar ce rău ți-am făcut eu?

  • Tu, nimic… absolut nimic.

  • Atunci?

  • Nu știu sincer ce m-a apucat.

  • Te lași mult prea ușor influențat. Eu alt soț am avut până acum. Dacă nu mă mai iubești și vrei să ne despărțim, spune-mi. Nu-ți mai bate joc de mine și nu mă mai ține în tensiune. Îți place atât de tare să mă umilești?

  • Oh, nu Luiza… și-mi cer scuze… de mii de ori… îți cad în genunchi, uite.

  • Vai, tu, Radu, ce rău ai ajuns dacă pleci urechea la…

  • La mama?! a tunat el.

  • Da. La ea. Ea ți-a băgat în cap toate prostiile!!! Recunoaște.

  • Mama ține la tine!!

  • Ea? Oh, lasă-mă, am văzut eu ce mult! M-ar dori moartă, mai bine…

  • Nu, nu, te înșeli… Mama te vrea de noră. Mereu mi-a spus asta! Iar eu, nu pot să nu o ascult…

  • Da, dragule, ai dreptate. Aveți amândoi dreptate! Poate atunci că ar fi mai bine să încheiem aici socotelile, nu crezi că ar fi mai bine așa??

  • Nu. Să nu crezi că mă voi despărți vreodată de tine!! Nu vreauu!!

  • Dar mă ucizi cu zile, asta faci!!!

  • Iartă-mă! Știu, știu și sunt convins că am greșit. Și poate că da, m-am lăsat târât în mocirlă, fără voia mea, de mama.

  • De ce mă urăște?!

În fine, cu chin cu vai l-am convins pe soțul meu să mărturisească adevărul. Nu i-a convenit… Și totul se datora, în cea mai mare măsură mamei lui, adică soacrei mele (o femeie absolut diabolică). În plus, ea nu suporta familia mea. Ne-a provocat multe rele în acești ani pe care soțul meu i le-a iertat. Continuă să o apere și să fie loiali părinților săi, le telefonează și știu că le plătește (în secret) facturile (ceea ce nu mă deranjează).

Mama lui îl minte mult în prinvința mea și Radu, culmea, în loc să analizeze sau să verifice cât de cât ceea ce i se spune, este foarte credul. Ia de bun orice, fără discernământ, din nenorocire. Este de-a dreptul absurd. Caută scuze pentru mama sa acolo unde nu sunt și mă acuză tocmai pe mine că vreau să-l instig contra ei. De fapt sunt între cei doi și nu vreau să aleg, continui să cred că soțul meu mă vrea și că va trebui să rămânem împreună, în pofida atâtor obstacole. Uneori, simt că nu mai pot să rezist și atunci, mă închid în mine și sufăr teribil sau dau curs liber lacrimilor. Descărcarea mă ajută, să știți.

Nu știu dacă merit să suport atâta suferință. Dar probabil că nu există nicio căsnicie fără conflicte. În a noastră însă, parcă a adunat Dumnezeu prea multe!! În fine, este complicat și încep să mă enervez serios pe măsură ce îmi aduc aminte și retrăiesc experiențele din mariajul meu.

Una peste alta însă, să știți că Radu nu este un om rău. Dacă nu ar fi așa de mult influențat de soacră-mea, aș putea jura că este un soț model. Fir-ar să fie! Mă rog, acum aș vrea să vă povestesc o petrecere care a avut loc în familie, fără acordul acestei femei, care s-a opus cât a putut atunci când a aflat ce vrem să facem. Noroc cu Radu care, în fine, mi-a ținut parte și a lămurit-o pe mama sa că <este bine să ne mai distrăm și noi>.

Până la urmă, de voie de nevoie, soacră-mea a binevoit de a-și da acordul formal. Avea însă niște ochi de viperă pentru mine și bolborosea cuvinte de neînțeles (doar de ea știute). Nu mă mai ating! Dacă pun totul la suflet, mă distrug singură și-mi fac rău mai mult decât ar putea această femeie diabolică, așa cred.

De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, a fost ideea soțului meu. Una salutară, recunosc. Un fel de împăcare a noastră, dacă vreți, după toate cele pe care vi le-am relatat. Și nu pot să spun că nu m-a atins… Aveam și eu nevoie de așa ceva, de ce nu? În viață, oamenii se mai și distrează.

Cu această ocazie, mi-am invitat două prietene cu soții lor și, pentru a-i face pe plac scorpiei de soacră-mea, am chemat și două verișoare de-ale lui Radu, căsătorite, împreună cu soții acestora. Cu alte cuvinte, mai mult o petrecere în familie. Nu știam ce va urma, însă am bănuit că până la sfârșit, nu se va lăsa mama lui Radu și va declanșa ea un scandal. Că de data asta este tare bună și credeți-mă, nu o întrece nimeni.

Speram, sincer, să nu se întâmple. Dar uite care a fost schema. Nu știu cine, la un moment dat, pentru a ne distra copios, a propus un joc aparent nevinovat. Cineva era legat la ochi cu o eșarfă și astfel, trebuia să-și caute partenerul printre ceilalți. Dacă nu reușea, rămânea oricum cu <prada> sa. Scenariul a mulțumit pe toată lumea și am fost de acord. Precizez că undeva, așezați confortabili în fotolii, ne supravegheau cu maximă atenție stăpânii casei. Să nu se întâmple ceva rău, nu?!
Mai întâi, a intrat în focul luptei o verișoară de-a soțului meu, o șatenă frumoasă cu ochelari, sexy, care era înamorată (am aflat mai târziu) de Radu. A avut noroc, pentru că a nimerit exact peste acesta. Și au rămas împreună, conform regulei jocului. Nu m-a deranjat.

Inima îmi bătea cu putere. Îmi venea să turbez. Sincer, m-a cuprins puțin gelozia, pentru că Radu, înfrigurat și excitat, nu se mai putea controla, de parcă uitase complet de noi și o pipăia cu îndârjire și plăcere peste tot. În glumă, i-am zis să-și țină mâinile acasă, dar nu a priceput. Sau nu a vrut! Amândoi au început să dansese în cercul format de noi, după care am început cu toții să ne bâțâim în draci.

Stăteam în preajma lui Radu și-l loveam câteodată peste umăr sau peste mâini, reamintindu-i în acest mod de îndatoririle pe care le avea față de mine (și pe care le uitase, sărmanul). Era fericit și exugerant, în timp ce eu tunam și fulgeram. Brusc, i-am șoptit la ureche:
– Controlează-te dragă, sari prea mult coarda!

Iar Radu, culmea, a izbucnit nervos:
– Dar ce ai dragă cu mine? Tu nu mai ști de glumă?!
M-a lăsat mască. Nu mă așteptam la o asemenea reacție stupidă și fără sens. Am schițat repede o grimasă și am plecat de lângă el, pentru că am văzut că nu aveam cu cine discuta. Era pornit, excitat și autoritar. Stăpân pe situație. Iar eu, neajutorată. Confuză, m-am așezat pe un scaun, extrem de nervoasă.

În acel moment, soacră-mea a venit pentru a-mi ridica moralul (cu siguranță nu ratase scena). S-a băgat în vorbă ca o babă care nu are de lucru toată ziua. Și nici una nici două, m-a trimis să dansez. Nu aveam chef. Brusc, am fost legată tocmai eu la ochi și mi s-a cerut să-mi aleg partenerul. Nu știam însă că Radu dispăruse cu acea tipă în dormitor și că trăgea de ea.

În întuneric, bâjbâiam mușcându-mi buza de jos. În fine, am atins pe cineva. Am pipăit contururile feței și am crezut că era soțul meu. Nici vorbă! Era al acelei tipe care acum se lăfăia în brațele lui Radu. Ce era să fac, m-am consolat cu acest bărbat, de altfel foarte atrăgător. Am dansat un dans, două… mai multe. Tipul s-a amorezat ad-hoc de mine. Se lipea de trupul meu și nu dorea să-mi mai dea drumul, orice aș fi făcut. Mă strângea uneori atât de tare încât îmi tăia pur și simplu răsuflarea, spre disperarea mea. O vedeam cu ochii ieșiți din orbite pe soacră-mea, care comenta de zor ceva soțului său. Subiectul eram eu, nu credeți?

Mă frământam ca o naivă, crezând că pot să scap de acel bărbat din ce în ce mai insistent. Mă dorea ca un licean înfierbântat. L-a cuprins nebunia și nu-mi mai dădea pace. Supărată, m-am desprins, însă el m-a reținut cu forța și m-a sărutat cu foc. A fost un moment tensionat și exploziv. Atunci, soacră-mea a intervenit și nu s-a mai putut abține strigându-mi:

  • Târfă! Asta ești!… Am știut eu… Chiar și în casa noastră nu te poți potoli. O să-mi distrugi băiatul definitiv!

  • Dar…

  • Să pleci! Du-te unde vrei tu, nu vreau să te mai văd.

A fost sfârșitul chinului meu din acea casă blestemată. A doua zi, am plecat doar cu o geantă și m-am dus la o prietenă bună, care a vrut să mă primească pentru câteva zile. Soțul meu nu m-a condus. M-a lăsat să mă descurc singură. Nu m-a căutat, deși au trecut de atunci șase zile.

Luiza

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu